• kinopoisk.ru

Baby driver 2D (RU)

112 min - Acţiune | Crima | Muzica | Thriller | Сейчас в кино
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars6 Stars7 Stars8 Stars9 Stars10 Stars (22 votes, average: 8,18 out of 10)
Loading ... Loading ...
Premiera: 24.08.2017

VIRSTA 16

E un puşti cuminte, dar devine un diavol când ţine volanul în mâini…

Acesta e Baby (Ansel Elgort), un şofer cu figură inocentă, care conduce maşina cu care trebuie să scape infractorii după comiterea jafurilor. El are un fler teribil şi se ajută înfigându-şi bine căştile în urechi, ca să audă mai bine muzica lui favorită. Şi asta pentru că şi-a acordat rutele de fugă după ritmul si lungimea pieselor muzicale de pe iPod, care-i răsună în căşti dirijându-l la secundă cum să ia curbele, când să schimbe vitezele şi când să execute manevrele de evitare, care-i bagă în sperieţi pe pasagerii săi.

Aceste trăsături fac din Baby Driver atât o combinaţie ucigătoare de viteză şi muzică, cât şi cea mai modernă sursă de adrenalină pe care regizorul şi scenaristul Edgar Wright o transformă într-un action – thriller ca nimeni altul.

Baby lucrează pentru Doc (Kevin Spacey), şeful unei bande care dă numeroase spargeri la bănci, pe timp de zi, bazându-se pe iscusinţa lui Baby la volan. Oamenii de încredere ai lui Doc sunt Buddy, un fost dealer de pe Wall Street, devenit infractor (Jon Hamm), mai tânărul partener la rele al lui Buddy, Darling (Eiza Gonzalez), şi Bats, un pistolar impulsiv (Jamie Foxx), care e suspicios faţă de Baby – punându-i la îndoială atât fidelitatea cât şi aptitudinile de şofer. Toate acestea au început să creeze o fisură periculoasă în bunul mers al operaţiunii.

Alura lui Baby – ochelarii de soare, detaşarea şi veşnicele căşti înfipte în urechi – sugerează că el este un şmecher cam încrezut, care are însă nişte calităţi neîntrecute la volan. Şi totuşi atunci când e solicitat din nou pentru o lovitură, el începe să se întrebe dacă face bine să accepte această nouă cursă, mai ales pentru că a cunoscut o chelnăriţă cu ochi frumoşi, pe nume Debora (Lily James), iar operaţiunea aceasta ar putea să-i năruiască şansa de a fi fericit după ce se lasă de viaţa periculoasă pe care i-o oferă banda de spărgători.

Bogat în secvenţe năucitoare şi rapide, pline de adrenalină, şi inspirat după filmele cu crime şi urmăriri palpitante în care juca Steve McQueen, într-un Mustang modificat pentru astfel de curse nebuneşti, Baby Driver este un film exploziv, cum numai Wright putea să viseze.

Scris şi regizat de Edgar Wright, Baby Driver este produs de Nira Park şi casa sa de filme Big Talk Pictures şi de directorii companiei Working Title, Eric Fellner şi Tim Bevan. Producătorii executivi sunt Edgar Wright, Adam Merims, James Biddle, Rachael Prior, Liza Chasin şi Michelle Wright.

Regia: Edgar Wright
Cu: Ansel Elgort, Jon Bernthal, Jon Hamm, Eiza González


Share